Rusia. Un mileniu de istorie

 Martin Sixsmith, Rusia. Un mileniu de istorie

În mod sigur s-au scris multe cărți despre istoria Rusiei. Iar ambiția de a acoperi istoria Rusiei în general, lasă puțin spațiu originalității. 

Cum reușește Martin Sixsmith sa se diferențieze prin aceasta carte de alte cărți cu subiect similar? 

Marele sau merit este că se concentrează pe momente din istoria Rusiei. Pe personalități. Pe evenimente remarcabile. Și pe o nota de experienta personală în calitatea sa de corespondent de știri în Rusia. Astfel că realizează o colecție de momente vii care încearcă să ilustreze teza sa principală. Aceasta este că Rusia este prinsă între două tendințe contradictorii: pe un plan necesitatea și tradiția unui stat puternic, chiar totalitar, pe de alta parte, dezvoltări spre libertate. Până acum statul a învins întotdeauna în pofida libertății individului, deși au fost și tendințe de acest fel, în care s-a încercat să se pună libertatea înainte. 

Adriatica.Un concert al civilizațiilor la sfârșitul epocii moderne

 

Robert D. Kaplan, Adriatica. Un concert al civilizațiilor la sfârșitul epocii moderne

Robert D. Kaplan, dincolo de ocean, trece drept mare specialist în problemele balcanice.

Această recentă carte a sa, tradusă de Christian Radu Chereji, ne prezintă Marea Adriatică ca un hotar al civilizațiilor, dar și ca o punte între civilizații. Cartea are ca pretext o călătorie de la Rimini, urcand spre Triste, și apoi urmând țărmul acestei mari spre sud până în insula Corfu.

Nu aș spune că mi -a lăsat o impresie deosebita. Autorul nu are talentul faptului de viata elocvent. Călătorește oarecum aseptic, se întâlnește cu figuri importante, politice sau culturale, dar nu pare sa prindă pulsul locului. Constient de limitele sale încearcă sa suplineasca aceasta lipsa cu referințe erudite, dar care sunt mai ales anglo‐saxone, rareori locale. Desigur surprinde cercul vicios al subdezvoltării și moștenirii istorice în dezvoltarea statelor balcanice, dar acesta este deja loc comun. Remarca totusi tenacitatea acestor națiuni, care, iată, reusesc, cu toate rămânerile în urma, sa se agațe de ideea Europeană.

Meditând la cosmopolitismul istoriei zonei, caracteristic epocii premoderne, își exprima optimismul fata de viitorul cosmopolit al Europei, desigur o simplificare care poate fi usor criticata. Cosmopolitismul premodern era însoțit de forme de agregare si solidaritate sociala, fata de care problemele statului modern par a fi ușoare.

Dune:Part Two

 

Dune: Part Two, regie Denis Villeneuve, cu Timothée Chalamet

Un film făcut după celebrul roman SF Dune a lui Frank Herbert practic nu are nevoie de cronici. Când filmul e și unul categoric bine făcut, devine greu sa scrii ceva interesant. Denis Villeneuve este fără îndoială  regizorul momentului în genul SF, și ii iese și de data aceasta.  Imagini picturale sau simțul epicului cinematic sunt numai câteva atribute ale filmului. Pe mine m-a surprins la superlativ imaginația sa în a construi lumea Harkonnenilor, Giedi Prime.

Bineînțeles admiratorii "puristi" ai romanului vor remarca libertățile pe care și le ia regizorul (și scenarist) fata de roman. Nu as spune ca aceasta este o scădere a filmului.

Din tocănița de idei, altfel bine combinate, din Dune a lui Frank Herbert, religii New wave, experiente psihedelice, ecologism, politici de eliberare națională, exotism si orientalism, Denis Villeneuve alege sa marseze pe firul unei experiente mistice, închegarea unei religii.

E o alegere. Nostalgicii vor sublinia originalitatea variantei de acum 40 de ani a lui David Lynch, aceasta din urma o opera asumat camp, receptată prost la vremea ei, dar timpul recunoscându-i valoarea. În schimb Denis Villeneuve ia lucrurile în serios, și ne oferă o epopee. De care nu va veți plictisi în ciuda celor 3 ore ale filmului. 

Brevissima História de Portugal

 

A. H. De Oliveira Marques, Brevissima História de Portugal

O istorie brevissimă nu poate fi decât o foarte grăbită trecere în revistă a unor evenimente din istoria unei tari. Și totuși e o carte bine echilibrată încât sa ofere informații din cât mai multe domenii care privesc trecutul Portugaliei.

Desigur, fascinația pentru istoria Portugaliei vine de la Imperiul sau maritim, portughezii, o națiune relativ mica, au creat primul imperiu maritim mondial.

Descoperind prin Vasco da Gama drumul spre Índia prin sudul Africii la începutul secolului al XVI-lea portughezii au reasezat cărțile în jocul de putere al lumii.

Cu multa tenacitate au construit un imperiu comercial care cuprindea coastele Africii, forturi în sudul Arabiei, orașe în India, capitala acestui imperiu colonial era la Diu, în India, unde rezida guvernatorul general, Insulele mirodeniilor (actuala Indonezia), pana la Macau in China, cu interese comerciale pana în neobișnuita Japonie.

Un imperiu condus și aparat  cu tenacitate tot secolul al XVI-lea.

Ulterior concurenta olandezilor și englezilor va face ca încet încet splendoarea acestui imperiu sa apună. Însă nu trebuie sa vedem lucrurile cu totul negativ. Pana la începutul secolului al XIX-LEA Portugalia a rămas un jucător important în afacerile lumii. Mai ales ca in secolul al XVII-lea se adaugă o noua nestemata acestui imperiu, Brazilia, care furnizează, prin descoperirile din interiorul continentului, aur și pietre prețioase, mijloacele unei politici grandioase.

Iar când însași Portugalia nu mai face fata, o ajutau chiar coloniile. Putini știu ca pe la 1641 olandezii au capturat de la portughezi Luanda, capitala coloniei Angola. Portugalia era tocmai în război cu spaniolii, după ce fuseseră într-o uniune cu aceștia, hotarasera sa se rupă de spanioli, lucru care nu s-a făcut fără lupte. Evident, eforturile Portugaliei erau îndreptate spre spanioli, și nu existau mijloace pentru a contracara pe olandezi într-o colonie îndepărtată. Însă Angola era furnizorul principal de sclavi pentru Brazilia. Asa că portughezii de acolo au decis sa se descurce singuri. Căpitanul (guvernatorul) din Rio de Janeiro, Brazilia, Salvador Correia de Sá, a plecat cu o flota locala și a recucerit pentru Portugalia de la olandezi São Tomé și Angola, alungandu-i definitiv pe olandezi in 1648. 

Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos

 

Il sol del'avvenire/ Un viitor luminos, Italia 2023, regia Nanni Moretti, cu Nanni Moretti, Silvio Orlando, Mathieu Amalric, Margherita Buy

Un regizor mai spre apusul carierei (Nanni Moretti își permite luxul de a se juca pe sine însuși) se luptă să facă un film despre o trupă de circ maghiară care face un turneu în Italia în 1956 la invitația tovarășilor din partidul Comunist Italian. 1956 e anul cu revolta de la Budapesta împotriva comunismului. Bineînțeles, artiștii maghiari știu mai bine decât „tovarășii” italieni cum e cu comunismul real, iar gazdele trebuie să facă niște alegeri, să accepte realitatea sau să urmeze directivele de partid de la Moscova privind atitudinea față de evenimentele de la Budapesta.

Dar producția filmului nu prea se leagă. Actorii nu prea intră în rol, au propriile opinii privind cum ar trebui să „curgă” filmul, finanțatorul (Mathieu Amalric în rol) e falit cu probleme cu plata taxelor, iar soția regizorului, producător de film, s-a săturat de toanele soțului regizor și decide să se separe de acesta.

Povestea în sine nu e neaparat foarte interesantă. Interesant este modul în care este spusă. Nanni Moretti a regăsit tonul foarte uman, ușor autoironic amuzat, de a spune o poveste umană. De fapt ce rămâne dincolo de principii, idei, statut, din viață atunci când ajungi să tragi linie?

Nu o să vă răspund eu, căci vă invit să vedeți un film extrem de sensibil, pe care eu îl  recomand fără rezerve.

Doar o să vă spun că, pe măsură ce se filmează „filmul din film” povestea se  schimbă, nu e o dramă politică, cum se intenționa, ci o poveste de dragoste.

Un mercenar rus în armata lui Petru Rares

În armata lui Petru Rareș, domnitor al Moldovei intre 1526-1538 și a doua domnie între 1541-1546, armata cu care a repurtat multe victorii importante împotriva vecinilor, a fost și un mercenar, mic nobil rus, Ivan Peresvetov (uneori transcris și Peresvietov).

Născut în ținuturile rusești aflate sub suveranitatea Lituaniei, astăzi i-am spune că e bielorus, a servit în armatele lui Ioan Zapolya, principe al Transilvaniei, si rege al Ungariei, trece și prin armata împăratului Ferdinand I de Habsburg, și ajunge în armata lui Petru Rareș. Probabil după alungarea acestui din urmă protector de către turci în 1538 din domnia Moldovei, ia calea Moscovei.

Avem norocul ca s-au păstrat scrieri ale acestuia sub forma de Petiții către țarul Ivan al IV-lea „cel Groaznic”.  Petițiile propun reforme ale statului rus, cu o viziune destul de modernă (unii îl numesc un Machiavelli al Rusiei). Petițiile sunt scrise cu gândul de a obține atenția țarului și protecția acestuia. Cel mai probabil nu au avut vreun impact asupra politicii Rusiei (istoricii au emis concluzii contradictorii privind impactul real asupra politicii rusești al acestor scrieri), și autorul nu a obținut beneficiile așteptate (probabil pe la 1550 a încetat din viața, unii istorici chiar bănuind că ar fi fost executat ca eretic).

Totuși scrierile sale au circulat (se cunosc mai multe copii care s-au aflat în circulație) semn că au trezit ceva interes în cercurile cultivate de la Moscova.

Foarte interesant pentru noi, în una din Petiții, propunerile politice sunt făcute sub forma unor „cugetări” ale lui Petru Rareș, ca plan de reformă al creștinătății orientale, pentru ca aceasta să reziste puterii otomane, plan în care Rusiei, ca cea mai puternică țară creștin ortodoxă, trebuia s-i revină locul principal. 

Desigur e puțin probabil ca să fie vorba cu adevărat de ideile lui Petru Rareș. Ceea ce însă putem să presupunem e că pentru Ivan Peresvetov perioada petrecută în Moldova în slujba domnitorului a fost cu adevărat importantă, și figura lui petru Rareș era considerată, cel puțin în lumea creștinătății orientale, ca una impozantă, astfel că menționarea numelui lui Petru Rareș în petiția adresată țarului să adauge o notă în plus de respectabilitate ideilor expuse acolo.

Ivan Peresvetov a fost tradus și în românește  într-o carte intitulată „Manual de domnie” al țarilor ruși.

Comentariile făcute aici sunt inspirate de lucrarea  <Ivan Peresvetov and his "Tale of Sultan Mehmed [II]" and "Greater Petition"> a lui Isaiah Gruber.

 

Shogun

 

Cum toți se uită la noua serie Shogun, hai sa spun și eu doua vorbe. 

Este în mod sigur admirabila desfășurarea de forte "cinematografice" in aceasta noua interpretare a celebrului roman a lui James Clavell.

O distribuție care joacă foarte bine, nimeni nu o să  se supere că  pilotul John Blackthorne e un pic prea sexi în interpretarea lui Cosmo Jarvis. Și în seria din 1980 Richard Chamberlain era "frumuselul" momentului, mai puțin cel mai credibil pilot pe o nava de corsari.

Multa atenție la detalii, costume (clar un plus fata de seria din 1980 unde poliesterul iti agresa ochiul), locuri de filmare , figurație, efecte speciale cel puțin decente, totul bine făcut. 

Admiratorii romanului vor găsi un singur cusur seriei. Scenariștii au ales sa mute obiectivul asupra evenimentelor de la Anjin -san (pilotul englez, va invit sa citiți romanul, daca cumva nu ati facut-o) la personajele japoneze. Este mai puțin povestea omului aruncat între doua culturi în vâltoarea evenimentelor, si mai mult o poveste de intriga politica japoneza (amintesc ca acțiunea este plasata în mijlocul unor evenimente cruciale în istoria Japoniei, momentul în care Tokugawa Ieyasu își impune dominația în lupta pentru titlul de Shogun  izbutind reunificarea Japoniei după secole de neîntrerupte războaie între lorzii feudalism, aducând astfel pacea.)

Thriller stil 1800

 

În toate epocile a existat o plăcere (nu tocmai onorabilă) de a consuma povești violente. Nu e locul aici de a discuta resorturile psihologice ale acestei plăceri vinovate. Astăzi avem posibilitatea să privim filme de groază, să jucăm jocuri pe calculator în care producem hecatombe demne de războaie mondiale, ba chiar ne e la îndemână realitatea virtuală. 

Dar cum se întâmplau lucrurile în vechime, fără aceste posibilități de divertisment?

Înaintașii se descurcau cu mijloacele la îndemână. De exemplu cu povești cu marionete, povești care nu erau deloc pentru copii.

Iată aici din colecția lui V& A Museum din Londra marionetele care sunt făcute special să povestească o crimă celebră la începutul secolului al XIX-lea în Marea Britanie, anume asasinare unei tinere, Maria Marten (s-au scris si balade despre asta, cautati pe youtube). Au aparținut unei companii de teatru de marionete din epocă și au ajuns în colecția muzeului.

Remarcați gradul de sofisticare al marionetei care o personifică pe victimă: există o panglică roșie care se ivește la momentul asasinatului pentru a reda sângele, și este posibil să fie manipulată de maestrul păpușar inclusiv frizura victimei, pentru ca prin părul dezordonat să exprime violența.

http://www.vam.ac.uk/content/videos/m/video-maria-marten-or-murder-in-the-red-barn/